Cabinet de chirurgie orală și maxilo-facială   |   Dr. Shveys Mirela

Implanturi Zigomatice

SERVICII DE IMPLANTOLOGIE DE ÎNALTĂ CALITATE
DESPRE IMPLANTURILE ZIGOMATICE

Un zâmbet ca nou, cu ajutorul implanturilor zigomatice

Cu siguranță nimeni nu își dorește să ajungă în situația în care să aibă nevoie de intervenții chirurgicale pentru aplicarea implanturilor dentare. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, acestea sunt o necesitate.

Dacă suferi de resorbție osoasă accentuată iar medicul ți-a spus că nu poți apela la implanturile clasice, există o soluție alternativă. Datorită progreselor tehnologice din prezent, îți poți recăpăta zâmbetul prin intermediul implanturilor zigomatice.

DESPRE IMPLANTURILE ZIGOMATICE

Ce sunt implanturile zigomatice și cui sunt indicate?

Implanturile zigomatice sunt o alternativă a implantului tradițional, fiind poziționate direct în osul maxilar, la nivelul osului zigomatic. Acestea sunt indicate pacienților ce suferă de resorbție osoasă severă sau atrofierea osului maxilar.

Așadar, în situațiile în care implanturile clasice nu pot fi inserate fără proceduri de augmentare osoasă, implanturile zigomatice sunt soluția. Pentru a se fi inserate direct în osul maxilar, acestea sunt mult mai lungi decât cele tradiționale.

DE CE SĂ APELEZI LA NOI?

Avantaje

Protezare imediată

Inserarea implanturilor zigomatice este o metodă rapidă prin intermediul căreia poți beneficia de o dantură perfectă.

Confort sporit

Implanturile zigomatice respectă anatomia dinților naturali, ceea ce ajută la recăpătarea masticației complete.

Garanție extinsă

Literatura de specialitate arată că inserarea implanturilor zigomatice are o rată de success de 96% în 12 ani.

Soluția optimă

Implanturile zigomatice le înlocuiesc pe cele posterioare inserate prin metoda clasică sau prin metoda ALL ON 4/FAST&FIXED.

CUM LUCRĂM?

Procedură

Procedura de inserare a implanturilor zigomatice este laborioasă și folosește instrumente speciale, cu freze lungi, angulație incomodă și în apropierea structurilor anatomice importante (ochi, sinus, nervi). De aceea, este recomandat să fie efectuată de medicul specialist în chirurgie maxilo-facială.

Implantul se inserează prin osul alveolar maxilar, prin sinusul maxilar, după ridicarea membranei sinusale, pentru a evita perforarea acesteia în momentul inserării implantului. Pentru evitarea complicațiilor de natură infecțioasă, se folosește abordul extrasinusal și implantul se inseră în osul zigomatic lateral. Datorită acestei metode, se îmbunătățește poziția crestală a profilului de emergență.

În funcție de gradul de atrofie maxilară, vor fi inserate:

  • 2 implanturi zigomatice;
  • 4 implanturi zigomatice (Quad-Zygoma).

Apelează cu încredere la serviciile noastre.

Sună-ne chiar acum pentru a programa o consultație la unul dintre cabinetele noastre.

CÂND AI NEVOIE DE UN IMPLANT ZIGOMATIC?

Indicații

  • Atrofie maxilară severă, verticală și orizontală;
  • Pierderea implanturilor inserate în maxilarul posterior;
  • Pierderea post-traumatică de masă osoasă;
  • Rezecții oncologice de tumori ale maxilarului;
  • Complicații ale procedurii de sinus lift sau alte regenerări osoase.

Prognostic

Literatura de specialitate relatează o rată de succes de 96% în 12 ani, similară implanturilor clasice .

Complicații

Sinuzita maxilară, lezarea nervului infraorbital, fistulele oro-sinusale, pătrunderea implantului în orbită .

SERVICII PROFESIONALE DE IMPLANTOLOGIE

Alte tratamente

Inserarea implanturilor pterigoidiene

Acestea sunt utilizate în aceeași situație ca implanturile zigomatice, doar că acestea sunt plasate într-o zonă anatomică mai neconvențională.

Detalii

Inserarea de implanturi prin metoda ALL ON 4/ALL ON 6/FAST&FIXED

Pentru inserarea de implanturi rapide, aceste metode asigură finalizarea lucrării dentare într-o singură zi, printr-o intervenție nedureroasă.

 

Detalii